Municipalitatea a inițiat procedura de achiziție publică pentru lucrările de reabilitare a Cazinoului

Primăria Constanța a lansat licitația pentru lucrările de execuție pentru obiectivul „Consolidare și restaurare Cazino Constanța”. Este vorba despre reabilitarea platformei terasei, a zidului de apărare și a balustradelor de pe Bulevardul Elisabeta. Viceprimarul Ionuț Rusu a specificat că mai urmează încă o licitație pentru dotarea Cazinoului.

Obiectul prezentului contract de achiziție publică constă în reabilitarea zidului de sprijin terestru, refacerea balustradei metalice și a parapetului, executarea rețelei de evacuare apei pluviale și refacerea pavimentului terasei din dale de piatră. În luna ianuarie, Compania Națională de Investiții a precizat că stadiul lucrărilor de la Cazinoul din Constanța este de 70%, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este luna iulie a anului 2024.

De aceea, municipalitatea dorește să lucreze în paralel pentru ca monumentul istoric să fie redat circuitului în vara aceasta. Viceprimarul Ionuț Rusu a declarat că administrația locală se ocupă de aceste lucrări, dar și de echiparea și operaționalizarea locației.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 9.865.104.69 de lei iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15.02.2024, ora 15.00.

Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. Lucrările de reabilitare au început acum 3 ani, iar anul acesta va fi inaugurat. Cazinoul a fost conceput initial ca muzeu, având trei camere la subsol care vor fi amenajate ca muzeu, două săli mari la etaj, inclusiv o sală multifuncțională, o sală de spectacole și o sală de bal.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

New Casinos

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Cazinoul Winner te întâmpină cu lux și eleganță, oferind o gamă largă de jocuri de noroc, inclusiv sloturi moderne, poker și ruletă. Ambianța vibrantă și serviciul impecabil creează o experiență de neuitat pentru pasionații de jocuri de noroc.

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

JocuriCazinou.ro
© Copyright 2024 Jocuri Cazino
Powered by WordPress | Mercury Theme