Antrenorul portughez a încheiat partida în tribună, după ce a primit cartonașul roșu în repriza secundă din partea lui Clement Turpic.
La finalul meciului, în stilul său caracteristic, antrenorul lui Fenerbahce l-a ironizat pe Clement Turpin pentru modul în care a gestionat partida, dar a dezvăluit și unde își dorește să antreneze în următorii ani.
”Cred că cel mai bun lucru pe care îl pot face după ce plec de la Fenerbahce e să merg la un club care nu joacă în competițiile UEFA. Așa că, dacă orice club din Anglia, de la finalul clasamentului, are nevoie de un antrenor în următorii doi ani, sunt pregătit să merg acolo. Nu vreau să mai spun nimic, am jucat absolut fantastic împotriva unei echipe net superioare”, a spus Jose Mourinho la finalul meciului.
Portughezul de pe banca lui Fenerbahce l-a ironizat pe arbitru la flash-interviu, dar nu a comentat deciziile luate de acesta pe durata partidei.
“Prefer să nu vorbesc despre asta (n.r întrebat despre eliminarea sa). Arbitrul mi-a spus ceva incredibil azi. A zis că poate să vadă în același timp atât acțiunea din careu, cât și comportamentul meu de pe margine. Îl felicit pentru vederea sa periferică, este ceva incredibil. În timpul unui meci viteza jocului depășește 100 de kilometri pe oră. În aceste condiții, arbitrul poate să stea cu un ochi pe careu, iar cu celălalt spre banca mea. Asta e explicația pe care am primit-o”, a declarat Jose Mourinho, potrivit TNT Sports.
Source link