„Le-a luat trei luni să-și dea seama că a fost un henț pe care aproape toată lumea a putut să îl vadă într-o secundă“, a comentat luni Toni Kroos, care s-a retras după acest Campionat European.
„Asta mă liniștește foarte mult (râde). Pot să mă numesc acum campion european pentru că au confirmat-o oficial? Nu prea cred“, a adăugat el.
Comisia de Arbitri UEFA a confirmat că arbitrul englez Anthony Taylor a comis o eroare neacordând penalti la hențul lui Marc Cucurella din prelungirile meciului Spania – Germania, disputat în sferturile de finală ale Euro 2024.
În minutul 106 al partidei, Musiala a șutat la poarta ibericilor, iar Marc Cucurella a blocat balonul cu mâna stângă. Deși hențul a fost evident, arbitrul Anthony Taylor a considerat că fundașul de la Chelsea nu a dorit să lovească mingea, pentru că își retrăgea mâna către spate. Cum faza nu a fost analizată nici de VAR, nu s-a dictat henț și penalti, iar Spania a învins printr-un gol marcat de Mikel Merino, în minutul 119.
Spania s-a calificat în semifinale cu victoria obținută în partida cu Germania, scor 2-1, iar ulterior a câștigat titlul european, învingând Anglia în finală, cu același scor, 2-1.
Source link