Trimis la echipa a doua pentru că, dacă ar mai fi jucat un meci, salariul i-ar fi crescut automat cu 6.000 de euro pe săptămână, Ianis Hagi a acceptat bani mai puțini pentru a rămâne la Rangers, dar și eliminarea acelei clauze.
Astfel, lui Ianis Hagi nu doar că nu-i va crește salariul, ci îi va scădea cu 6.000 de euro pe săptămână, respectiv 24.000 de euro pe lună. Salariul său anual a devenit acum un milion de euro.
El mai are doi ani de contract și pare hotărât să-și ducă angajamentul la bun sfârșit, având în vedere că, deși a fost „strâns cu ușa”, tot n-a vrut să plece. Dacă va mai rămâne încă doi ani la Rangers, fiul lui Gheorghe Hagi va pierde o sumă totală de 600.000 de euro, în comparație cu cât ar fi câștigat dacă nu-și renegocia contractul.
Philippe Clement nu se lasă înduplecat. Antrenorul Philippe Clement și-a păstrat opinia cu privire la Ianis, respectiv că nu poate reprezenta o variantă pentru postul de coordonator de joc al echipei scoțiene. Clement a dezvăluit că l-a informat pe mijlocașul ofensiv al naționalei României, în urmă cu câteva luni, că trebuie să își găsească o altă echipă. În plus, de atunci a mai fost transferat pe postul său și albanezul Bajrami pentru 4 milioane de euro de la Sassuolo, ceea ce l-a făcut și mai categoric pe Philippe Clement în privința lui Ianis Hagi.
„Nu pot spune nimic momentan despre Ianis Hagi. Am vorbit despre situația lui acum câteva luni. Am purtat o discuție deschisă și sinceră cu el și agentul lui. I-am transmis că nu îl vedem să fie numărul 10 al echipei în următoarele sezoane și că trebuie să își găsească alte oportunități. Situația a rămas aceeași, iar acum a fost transferat și Nedim Bajrami”, a declarat Philippe Clement, la conferința de presă premergătoare derby-ului Celtic – Rangers, programat duminică. Clement a evitat să răspundă inclusiv atunci când a fost întrebat dacă îl va primi pe Ianis Hagi înapoi la prima echipă: „Vom vedea în viitor. Nu pot spune nimic acum!”
Source link