Adrian Mititelu Jr. (26 de ani), fiul finanțatorului clubului de fotbal FCU Craiova – ultima clasată din Superligă, este internat la Spitalul Floreasca, aflându-se în stare stabilă.
În Bănie a apărut zvonul că tânărul are probleme mari de sănătate provocate de sumele mari de bani pe care le-ar fi pierdut la cazinou.
„Doamne, ce aberații! Nebunii și elucubrații! Ai cuvântul meu că nu e nici vorbă de așa ceva. Singurul lui mod de a cheltui bani este plimbatul divelor prin vacanțe.
Nu joacă la ruletă, nu se droghează și nu consumă alcool. Stresul cu fotbalul este cauza principală, retrogradarea îl macină”, a spus Adrian Mititelu, potrivit site-ul prosport.
Mititelu senior explicase inițial, conform iamsport, ce s-ar fi întâmplat: „Era foarte supărat în ultima perioadă. Lua pastile antidepresive. A luat cu una mai mult decât ar fi trebuit și din această cauză e la spital. N-a fost vorba în niciun moment de suicid”.
Ultimele săptămâni nu au fost deloc liniștite pentru familia Mititelu. Pe 3 aprilie 2024, după eliminarea suferită în „sferturile” Cupei României, în fața lui FC Voluntari, Adiță își critica public tatăl.
Source link