Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților redeschide astăzi Centrul Muzeal “Palatul Dornelor” din Vatra Dornei, după ample lucrări de reabilitare, care s-au întins pe parcursul a 4 ani și jumătate.
La ora 11, a fost programată o slujbă de sfințire oficiată de arhiepiscopul CALINIC și de episcopul vicar DAMASCHIN.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a primit distincția ”Crucea Patriarhală” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Este cea mai importantă distincție pentru un mirean pe care a primit-o cineva din județul Suceava și a fost conferită ca recunoaștere față de implicarea în realizarea acestui proiect și pentru întreg sprijinul acordat multiplelor parteneriate cu biserica.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat: “Nimic nu este întâmplător când astăzi putem să vorbim în sala acestui edificiu de la Vatra Dornei al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și despre evenimentele desfășurate în Sala Sinodală de la Cernăuți. Astăzi, noi, Consiliul Județean Suceava, putem vorbi despre un parteneriat stat-biserică început pe domeniul social, o premieră la nivel național, cu Așezământul de Copii Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți. Astăzi iată putem vorbi despre parteneriatul pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” și putem menționa colaborarea în domeniul cultural-turistic și în finanțarea mai multor proiecte de reabilitare a patrimoniului cu finanțare inclusiv prin fonduri europene: biserici și biserici de lemn. De asemenea, există o puternică componentă de promovare în cadrul rutelor cultural-turistice. Suntem pregătiți să răspundem la noi provocări pe proiecte sociale, culturale și pe turism.”
O distincție a fost primită și de primarul Sucevei, Ion Lungu:
Ing. Ciprian Dumitru Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România, a primit distincția Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”:
Vasile Asandei, Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est:
Emil Ursu, Directorul Muzeului Național al Bucovinei:
Au fost acordate 27 de Ordine ale Bisericii Ortodoxe Romane de către arhiepiscopul Calinic si de episcopul vicar Damaschin Dorneanu.
Cei interesați au putut urmări ceremonia pe ecranul montat pe Strada Republicii.
La ora 12 s-a derulat, în sala principală, ședința solemnă a Consiliului Județean Suceava.
Programul va continua la ora 17 cu un concert cameral, apoi cu un program artistic susținut de Centrul Cultural Bucovina.
Accesul publicului în interiorul fostului cazinou se va face între orele 10 – 14 și 15 – 24 în Sala Boltită de la demisol, precum și între orele 19 – 24, în întreaga clădire.
Accesul în interiorul clădirii se va face în grupuri compacte, pentru a nu se crea aglomerație.
“În urma numeroaselor solicitări privitoare la programul de vizitare al Centrului Muzeal, și pentru a preîntâmpina afluxul de turiști și vizitatori care vor fi la Vatra Dornei în această perioadă, vă facem cunoscut faptul că se va asigura vizitarea muzeului în ziua de 28 noiembrie până la miezul nopții, iar începând cu ziua de 29 și până pe 5 decembrie, se va putea vizita timp de 4 ore zilnic, în intervalul orar 12:00 – 16:00.”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Edificiul – cu o vechime de 124 de ani – a fost refăcut în totalitate.
Lucrările finanțate din fonduri europene, județene și bisericești, au costat peste 8 milioane de euro.
Source link