“Am ajuns în Hong Kong şi sunt pregătită să dau tot ce am mai bun”, a scris Simona Halep la data de 30 septembrie pe rețelele de social media.
Simona Halep, în vârstă de 33 de ani a anunţat, sâmbătă, 28 septembrie că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, după ce a primit un wildcard.
Turneul de categorie WTA 125 a început luni, iar Halep va evolua în runda inaugurală cu australianca Arina Rodionova.
Românca a primit în prima parte a acestei luni wildcard pentru turneul WTA 250 din Hong Kong, care va avea loc în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie.
Ultima dată, Simona Halep a jucat la jumătatea lunii iunie într-un meci demostrativ la Cluj-Napoca. Anterior, la 15 mai, ea a abandonat în primul tur la turneul WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris, din cauza problemelor la genunchi. Pentru Halep a fost al doilea meci în circuitul WTA după ce a revenit în martie în competiţii după o perioadă lungă de suspendare.
Editor: Ș.A.
Source link