La finalul meciului din Copou, experimentatul mijlocaș al gazdelor, Mihai Bordeianu, a criticat atitudinea jucătorilor de la Rapid, care, în opinia sa, au tras de timp și au apelat la “șmecheria fotbalistică”.
“A dat Pașcanu cu capul, 1-0 și prima repriză așa s-a scris. Nici noi n-am fost la fel de agresivi ca în ultimul meci de acasă cu Dinamo. Nu știu ce s-a întâmplat, dar luăm ca atare lucrurile. Urmează o săptămână dificilă, pe drumuri. Sperăm să ne calificăm în Cupa României și să vedem cum abordăm meciul de la Sibiu apoi.
Ce-i drept, chiar mă gândeam că puteam egala când a scos Jesus mingea aia. Am avut oportunitatea aia prin Tailson, dar portarul lor a fost într-o seară foarte bună și a scos o minge chiar foarte grea. Per total, ca joc, cred că puteam obținem mai multe, dar n-avem ce face.
Dacă ne întreba cineva dacă vrem 4 puncte după meciurile cu Dinamo, FCSB și Rapid, cred că toată lumea ar fi spus că e ok, dar la cum au fost jocurile și cum au decurs partidele, cred că meritam mai mult. Ăsta e rezultatul.
Ce m-a deranjat foarte mult a fost atitudinea lor, au stat pe jos. Eu cred că o echipă ca Rapid, cu un buget foarte mare, cu un lot de jucători foarte bun, nu are nevoie să vină la Iași să facă așa ceva. Le luăm ca atare… șmecheria asta fotbalistică, d-asta ne plângem când aducem în altă parte că e greu. Au câștigat, bravo lor, dar nu așa! Nu vreau să dezvolt subiectul. Peste o săptămână nu-și va aduce nimeni aminte cum a câștigat Rapidul la Iași. Asta e situația”, a spus Mihai Bordeianu.
Rapid a urcat temporar pe locul 6 de play-off, cu 8 puncte obținute în primele 7 etape. Pentru giuleșteni urmează un nou meci în deplasare, cu Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 21:30.
De cealaltă parte, Poli Iași se află pe locul 10, cu 7 puncte obținute, iar pentru moldoveni urmează meciul din play-off-ul Cupei României contra Concordiei Chiajna, miercuri, de la 17:30.
Source link