Curg reclamațiile care îi vizează pe cei care vor să fenteze legea Simonis. Localitatea Horezu este o localitate cu o populație de 6.467, potrivit recensământului din 2021.
Astfel, păcănelele ar trebui scoase din locațiile orașului și transportate, eventual, la 45 de kilometri, în Râmnicu-Vâlcea, dacă dețin autorizații valide de funcționare.
Iată relatarea unui cititor Playresponsibly, trimisă pe mail și însoțită de fotografii care îi probează spusele:
„Fiind în vizită în Horezu, județul Vâlcea, am observat că nu se respectă ultima lege adoptată în domeniul jocurilor de noroc – slot machine, cea care se referă ca în localități cu numărul mai mic de 15.000 de locuitori nu au voie să funcționeze sălile de jocuri slot machine.
Începând cu 30.04.2024 până azi inclusiv (n.r. – 10 mai), am văzut în fiecare zi și noapte deschise 3 cazinouri care aveau clienți jucând la aparatele slot-machine: cele două cazinouri Jackpot și cazinoul Fabulous Games.
O remarcă pe care am observat-o și o comentau ceilalți clienți: în niciunul din cele 3 cazinouri nu au functionat, de pe 30.04.2024 până azi, acele jackpot-uri, probabil nu mai erau nici conectate la internet ca să transmită datele către serverele de jackpot și alte servere importante: ONJN, ANAF etc.
Tot ei spuneau că înregistrările video din locații o să fie șterse, să nu apară la un eventual control. Clienții vorbeau că mai ales patronul celor două cazinouri Jackpot are relații puternice la ONJN Vâlcea și nu o să fie controlat sau să pățească ceva”.
Informația nu a putut fi confirmată oficial, bazându-se exclusiv pe relatarea martorului ocular. Este motivul pentru care redacția alege să pună totul sub semnul întrebării, fără ca asta să însemne că nu este totul real.
De asemenea, redacția a suprimat pasajele în sprijinul cărora n-au fost aduse niciun fel de probe.
Source link